Actualitate

Economie

Politica

Social

Sanatate

Juridic

International

Cultura

Sport

Monden

Auto

IT&C

Stiinta

Comunicate Presa

Stiri din Romania

Newsletter

Curs valutar

USD

11.8726

+0.05%

EUR

15.0734

-0.08%

RON

3.3889

-0.12%

RUB

0.3818

-0.39%

Convertor valutar
Alte valute

RSS feed

Horoscop

DEX Online

DEX

Cautare dupa "Cui" 6 rezultate

Definitii pentru: cui

CUI, cuie, s.n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt şi ascuţită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ♢ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranţă formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piuliţelor. ♢ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiţi răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simţi frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care şi-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ♢ Expr. A-şi pune pofta în cui = a renunţa la o dorinţă, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. Sursa: DEX '98

CUI s. v. colţ, fuscel, ic, măsea, pană, spiţă, treaptă, ţintă. Sursa: Sinonime

CUI s. 1. (înv.) găvozd. (A bătut un ~ în perete.) 2. cui cilindric v. ştift; cui de siguranţă v. splint; cui spintecat v. splint. 3. v. ciocâlteu. Sursa: Sinonime

cui s. n., pl. cúie Sursa: Dicţionar ortografic

CUI ~e n. 1) Obiect de metal sau de lemn, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu care se fixează două piese împreună sau care se bate în perete, servind de cuier. ♢ A-şi pune pofta-n ~ a renunţa la ceva. 2) Piesă metalică asemă-nătoare cu acest obiect. ♢ ~ de siguranţă ştift de siguranţă. ~ de bujie electrod central de aprindere. [Monosilabic] /<lat. cuneus Sursa: NODEX

cúi (-ie), s.n. – 1. Piesă mică turtită la un capăt şi ascuţită la celălalt, diblu. – 2. Crampon. – 3. Cuier, cîrlig. – 4. Înţepătură, junghi. – Istr. cuñu. Lat. cuneus (Puşcariu 433; Candrea-Dens., 426; REW 2396; DAR); cf. alb. kuń (Meyer 215; Philippide, II, 639), prov. cunh, fr. coin, sp. cuño, port. cunho. – Der. cuier, s.n. (suport pe care se atîrnă obiecte de îmbrăcăminte); cuia, vb. (a fixa talpa la pantofi cu ţinte de lemn); cuişor, s.n. (dim. al lui cui; cataramă; condiment alimentar aromat; plantă, Ribes aureum); cuişoare, s.f. pl. (nume dat mai multor plante ornamentale: Ribes aureum, Asclepias cornuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus chinensis, Caryophyllus aromaticus). Cf. încuia, descuia. Sursa: DER