Actualitate

Economie

Politica

Social

Sanatate

Juridic

International

Cultura

Sport

Monden

Auto

IT&C

Stiinta

Comunicate Presa

Stiri din Romania

Newsletter

Curs valutar

USD

11.8726

+0.05%

EUR

15.0734

-0.08%

RON

3.3889

-0.12%

RUB

0.3818

-0.39%

Convertor valutar
Alte valute

RSS feed

Horoscop

DEX Online

DEX

Cautare dupa "car" 17 rezultate

Definitii pentru: car | câr

CAR¹, cari, s.m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros şi cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn şi se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). Sursa: DEX '98

CAR², care, s.n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roţi, cu tracţiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. şi pop.) Car de foc = tren. ♢ Expr. Nici în car, nici în căruţă, se spune despre cineva nehotărât, care nu ştie ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelaţie alcătuită din şapte stele aşezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelaţie formată din şapte stele (printre care şi steaua polară) aşezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roţi, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri şi la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulţime, grămadă. Un car de ani. ♢ Loc adv. Cu carul = din belşug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotiţe, pe care se aşază buşteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char). Sursa: DEX '98

CAR³, caruri, s.n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la maşina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor şi a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. Sursa: DEX '98

CAR s. v. grămadă, moară, mulţime, ţintar. Sursa: Sinonime

CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare Sursa: Sinonime

car (insectă) s. m., pl. cari Sursa: Dicţionar ortografic

car (vehicul) s. n., pl. cáre Sursa: Dicţionar ortografic

car (piesă la maşina de scris) s. n., pl. cáruri Sursa: Dicţionar ortografic

CAR³ ~uri n. Piesă mobilă şi glisantă a unor maşini. ~ul maşinii de scris. /<fr. chariot Sursa: NODEX

CAR² ~i m. 1) la pl. Specie de insecte mici, dăunătoare, având corpul păros şi picioare scurte, care trăiesc în lemn şi se hrănesc cu acesta. 2) Insectă din această specie. /<lat. carius Sursa: NODEX

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roţi tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ♢ ~ funebru vehicul cu care sunt duşi morţii la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roţi, trasă de cai şi folosită la festivităţi şi ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulţime. Un ~ de ani. ♢ Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belşug. 5): ~ul-Mare constelaţie alcătuită din şapte stele ce reprezintă un car cu oişte; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelaţie asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanţa dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus Sursa: NODEX

car (-re), s.n. – 1. Vehicul cu patru roţi, cu tracţiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligaţia de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, maşina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Puşcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s.f. (car cu două roţi; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanţa între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de ţesut); cărucer, s.m. (înv., căruţaş); cărucior, s.n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruţ, s.n. (car, căruţă); căruţă, s.f. (car), mr., megl. căruţă; căruţaş, s.m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruţi, vb. (a transporta). Căruţă poate fi un sing. analogic de la căruţe, pl. de la dim. normal căruţ; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruţe, prin influenţa aceluiaşi dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. şi Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car“ (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15). Sursa: DER

car (-ri), s.m. – Specie de insectă mică dăunătoare (Anobium pertinax). – Var. (înv.) cariu. Lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Puşcariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cări, vb. (a găuri, a roade, a mînca); cărete, s.m. (car, insectă), pe care Diculescu, Elementele, 455, îl derivă, prin intermediul unei forme ipotetice *scărete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9). Sursa: DER

CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee. Sursa: DEX '98

CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!) Sursa: Sinonime

câr interj. Sursa: Dicţionar ortografic

CÂR interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ♢ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicaţii contradictorii. /Onomat. Sursa: NODEX