Actualitate

Economie

Politica

Social

Sanatate

Juridic

International

Cultura

Sport

Monden

Auto

IT&C

Stiinta

Comunicate Presa

Stiri din Romania

Newsletter

Curs valutar

USD

11.8726

+0.05%

EUR

15.0734

-0.08%

RON

3.3889

-0.12%

RUB

0.3818

-0.39%

Convertor valutar
Alte valute

RSS feed

Horoscop

DEX Online

DEX

Cautare dupa "conduce" 7 rezultate

Definitii pentru: conduce

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere. Sursa: DEX '98

CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui. (Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. ad-ministra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoţi. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. şofa. 14. v. mâna. Sursa: Sinonime

condúce vb. → duce Sursa: Dicţionar ortografic

A SE CONDÚCE mă condúc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /<lat. conducere Sursa: NODEX

A CONDÚCE condúc tranz. 1) (instituţii, organizaţii, colectivităţi, activităţi) A îndruma în calitate de şef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însoţitor; a însoţi; a întovărăşi; a acompania. 3) (persoane) A însoţi pe parcursul unui drum (din politeţe, pentru siguranţă etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face să meargă într-o anumită direcţie (printr-o acţiune continuă). 5) fig. (discuţii) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere Sursa: NODEX

CONDÚCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituţie, un sector al treburilor publice, o activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoţi pe cineva (arătându-i drumul). 4. tr. A dirija mişcarea, mersul unui vehicul. [P.i. condúc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere]. Sursa: DN

condúce (-c, -ús), vb. – 1. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. – 2. A dirija. – 3. A însoţi pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepţiile fr. conduire. – Der. conducător, s.m. (director, căpetenie, şef); conducătorie, s.f. (conducere, şefie); conductor, s.m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s.f. (ţeavă, ţevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s.f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr. Sursa: DER