Actualitate

Economie

Politica

Social

Sanatate

Juridic

International

Cultura

Sport

Monden

Auto

IT&C

Stiinta

Comunicate Presa

Stiri din Romania

Newsletter

Curs valutar

USD

11.8753

+0.59%

EUR

15.5987

+0.63%

RON

3.584

+0.52%

RUB

0.3921

+0.44%

Convertor valutar
Alte valute

RSS feed

Horoscop

DEX Online

DEX

Cautare dupa "copil" 12 rezultate

Definitii pentru: copil

COPÍL¹, copii, s.m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieţii (până la adolescenţă). ♢ Copil de şcoală paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă orfan) crescut şi educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ♢ Copil legitim căsătoriei. Copil nelegitim bastard. Copil din flori naiv, fără experienţă. – Cf. alb. k o p i l. Sursa: DEX '98

CÓPIL², copili, s.m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul ţâţânii, la stâlpul uşii sau al porţii. – Cf. c o p i l¹. Sursa: DEX '98

COPÍL s. v. bastard, copil din flori. Sursa: Sinonime

CÓPIL s. (BOT.) (reg.) copileţ, frate, furie, pui, puică, puieţ, soră. (~ul apare frecvent la porumb.) Sursa: Sinonime

COPÍL s. 1. (înv. şi pop.) făt, prunc, (fam.) puradel, zgâmboi, (peior.) plod. (În curte se jucau mulţi ~.) 2. copil de casă v. paj. 3. (în limbajul părinţilor) pui. (Nani, nani, ~ ul mamii !) 4. v. fiu. 5. copil din flori v. bastard. 6. odraslă, progenitură, vlăstar, (pop. şi fam.) prăsilă, (înv.) naştere. (Un ~ de bani gata.) Sursa: Sinonime

copíl (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii Sursa: Dicţionar ortografic

copíl (lăstar) s. m., pl. copíli Sursa: Dicţionar ortografic

copíl (instrument) s. n./s. m., pl. copíle/copíli Sursa: Dicţionar ortografic

CÓPIL ~e n. Cui special fixat în stâlpul uşii sau al porţii, pe care se îmbracă ţâţâna. /Cuv. autoht. Sursa: NODEX

COPÍ//L ~i m. 1) Băiat (sau fată) în perioada de la naştere până la adolescenţă. ~ mic. ~ de şcoală. ♢ De mic ~ din copilărie. A ajunge (sau a cădea) în mintea ~ilor a avea manifestări copilăreşti. ~ de casă fecior de boier care slujea ca paj la curtea domnească sau la un boier mare. ~ de trupă copil (orfan) crescut şi educat de o unitate militară. 2) Persoană de orice vârstă luată în raport cu părinţii săi. 3) fig. Persoană matură care dă dovadă de naivitate şi lipsă de experienţă. /Cuv. autoht. Sursa: NODEX

copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă. Sursa: DAR

copíl (-íi), s.m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiţă. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard“, cóchilă „fecioară“, megl. cópil „bastard“, cupiláş „flăcău“. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard“, ngr. ϰοπέλι „băiat“, ϰοπέλα „fată“; alb. kopilj „bastard, servitor“, kopilje „servitoare“; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard“; sb. kópile „bastard“, kopilan „flăcău“, v. rus. kopelŭ „bastard“, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard“, mag. kópé „haimana“, în ngr., bg. şi sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton şi l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard“, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Şeineanu, Semasiol., 200. Admit provenienţa din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 şi Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eşuat (de la pūpilus, după Laurian şi Scriban, de la *copilis „care serveşte paharul“, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face“ (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. şi alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicaţie, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s.f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileţ, s.m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s.m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-şi petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s.f. (perioadă a vieţii omeneşti de la naştere pînă la adolescenţă; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilăreşte, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s.f. (acţiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s.n. (mulţime de copii); copilitură, s.f. (Trans., bastard). Sursa: DER