Actualitate

Economie

Politica

Social

Sanatate

Juridic

International

Cultura

Sport

Monden

Auto

IT&C

Stiinta

Comunicate Presa

Stiri din Romania

Newsletter

Curs valutar

USD

11.8726

+0.05%

EUR

15.0734

-0.08%

RON

3.3889

-0.12%

RUB

0.3818

-0.39%

Convertor valutar
Alte valute

RSS feed

Horoscop

DEX Online

DEX

Cautare dupa "cos" 13 rezultate

Definitii pentru: coş

COŞ¹, coşuri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care serveşte la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coşarcă. ♢ Expr. A arunca (sau a da) la coş = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conţinutul unui coş¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă şi folosită la prinderea peştilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn şi prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalaţia unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă şi fără fund, în care se toarnă grăunţele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la maşina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, seminţele etc. 5. Împletitură de nuiele care se aşază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele şi codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coşul pieptului = cavitate toracică; torace. ♢ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coş = a fi foarte flămând. A fi tare în coş = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid şi trecut prin acoperişul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalaţie de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ. Sursa: DEX '98

COŞ², coşuri, s.n. Bubuliţă purulentă care se formează pe faţă sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamaţii a glandelor sebacee. – [Pl. şi: (m.) coşi] – Lat. cossus. Sursa: DEX '98

COŞ s. v. coşar, coşciug, coviltir, dos, pătul, porumbar, sicriu, stup. Sursa: Sinonime

COŞ s. (MED.) (pop.) zgrăbunţă. (E plin de ~uri pe faţă.) Sursa: Sinonime

COŞ s. 1. paner, (pop.) coşarcă, paporniţă, (Transilv. şi Munt.) corfă, (prin Ban. şi Transilv.) targă. (A pus merindele în ~.) 2. (TEHN.) ladă, (reg.) casă, cutie, drob, durbană, ţarc. (~ la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.) 4. cămin, horn, (pop.) coşarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneţ, marchioţă, ursoaie, (prin Transilv.) budureţ, buduroi, (Transilv. şi Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) ştiol, (prin Mold. şi Bucov.) şuber. (Fumul iese prin ~.) 5. coşul pieptului v. torace. Sursa: Sinonime

coş (obiect, bubuliţă) s. n., pl. cóşuri Sursa: Dicţionar ortografic

COŞ² ~uri n. Bubă purulentă care se formează uneori pe faţă sau pe corp, ca urmare a inflamaţiei glandei sebacee. /<lat. cossus Sursa: NODEX

COŞ¹ ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torţi, de diferite forme şi mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ♢ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conţinutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins peşte; coteţ. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune în-cărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălţime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunţele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treieraţi. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiţi. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator; torace. ~ul pieptului. ♢ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului şi exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši Sursa: NODEX

coş, cóşuri, s.n. (înv.) tabără tătărească. Sursa: DAR

coş interj. – Se aplică în timpul mulsului caprelor, pentru a le linişti. Origine incertă, probabil expresivă, cf. ceas, ciuş. Totuşi, DAR se gîndeşte la fr. couche, germ. kusch, şi Graur, BL, VI, 143, propune sb. koza „capră“. Sursa: DER

coş (-şi), s.m. – s.m. – 1. Larvă de tăun. – 2. Bubuliţă. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson „gărgăriţă.“ Fonetismul se explică prin faptul că forma actuală este un sing. analogic pe baza pl. coşi. De uz general, cu excepţia Banatului (ALR, I, 25). – Der. coşos, adj. (plin de coşuri, bubos). Sursa: DER

coş (-şuri), s.n. – (Înv.) Tabără de tătari. Sl. (pol. kosz, rut., rus. koš), de origine tăt. Sec. XVII. Sursa: DER

coş (-şuri), s.n. – 1. Obiect din împletitură de nuiele, care serveşte la transportul obiectelor. – 2. Năvod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covată. – 5. (Înv.) Sicriu, coşciug. – 6. Coteţ. – 7. Hambar. – 8. Loitră, ladă la car. – 9. La moară, parte în care se toarnă grăunţele la măcinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitură de nuiele, leasă. – 12. Acoperămînt, capotă de trăsură. – 13. Faţă de pernă. – 14. Ghizd, colac de fîntînă. – 15. Ladă de teasc. – 16. Formă pentru brînză sau recipient pentru fragi, din coajă de copac, mai ales de brad. – 17. Maşină de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. coş. Sl. košĭ „coş“ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. coşuleţ, s.n. (dim. al lui coş; lumînare în spirală care se ducea la biserică, după tradiţie, de Vinerea Mare); coşară, s.f. (coş, obiect), din mag. kosár, sb. košar; coşarcă, s.f. (coş, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; coşar, s.m. (împletitor de nuiele; hornar); coşerie, s.f. (meseria de coşar); coşerar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercar, s.m. (împletitor de coşuri); coşercărie, s.f. (meseria de coşar). – Cf. coşar, coşniţă. Sursa: DER